Corpul de Control al Ministerului Comunicațiilor sesizează DNA pentru nereguli găsite la Poșta Română

Corpul de Control al Ministerului Comunicațiilor sesizează DNA pentru nereguli găsite la Poșta Română
Publicat: 20/10/2016, 18:29
Actualizat: 05/06/2018, 16:25

„Precizăm că acest control s-a efectuat în baza actelor și documentelor puse la dispoziție de Compania Națională Poșta Română, în perioada 26 august 30 septembrie 2016″, se arată într-o notă transmisă pentru MEDIAFAX de către MCSI.

Cu ocazia verificărilor, Corpul de Control al MCSI a sesizat mai multe nereguli, dintre care sunt amintite „nereguli identificate la procedurile privind achiziția publică pentru IT&C, nereguli la încheierea contractelor de închiriere a spațiilor, cât și la derularea procedurii privind achiziția de mașini”.

„Prin urmare, MCSI a decis, având în vedere constatările Corpului de Control al ministerului, să sesizeze Direcția Națională Anticorupție, privind operațiunile sau actele ilicite, în legătură cu care au rezultat indicii de săvârșire a unor posibile fapte care pot întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni, urmând ca organul de urmărire penală să hotărască asupra existenței sau inexistenței infracțiunilor și asupra vinovățiilor”, se mai arată în documentul citat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...